a
This site uses cookies. By continuing to navigate the site, you accept the way we use this information. Yes, i understand Opt out from Google
Click here for more details
x

Prevenția cancerului de piele

 Cancerul de piele este un tip de cancer a cărui apariție poate fi foarte ușor evitată. Datorită faptului că poate fi văzut, poate fi depistat devreme și cel mai important factor de risc, expunerea la razele UV, poate fi redusă.

 Purtarea unor haine care vă protejează, evitarea expunerii directe la soare între 11am și 3pm pe timpul verii (când radiația UV atinge un nivel maxim), alegerea zonelor cu umbră și aplicarea regulată a cremelor cu factor de protecție solară ridicat, reprezintă principalele mijloace prin care vă puteți proteja de razele nocive.

 Persoanele cu ochi albaștri, păr roșcat sau blond, piele deschisă la culoare, care se ard ușor, se bronzează puțin și cei cu pistrui apăruți după expunerea la soare, sunt considerați a avea un risc foarte mare de a dezvolta cancer de piele.

 O atenție deosebită trebuie acordată pentru protejarea copiilor deoarece expunerea exagerată la soare în timpul copilăriei crește riscul de apariție a unui cancer de piele pe parcursul vieții.

 

Prevenția primară se referă la prevenirea apariției afecțiunii și constă în principal în reducerea expunerii la razele UV.

Există diferite tipuri de expunere la soare:

  1. Expunere accidentală- timpul petrecut în aer liber în zilele însorite pe parcursul realizării activităților zilnice obișnuite.
  2. Expunere recreațională- timpul petrecut sub razele soarelui pe perioada în care se desfășoară activități recreaționale sau sportive.
  3. Expunerea ocupațională- timpul petrecut la soare de către persoanele care lucrează în aer liber (fermier, pescar, paznic, poștaș, persoanele care realizează lucrări de întreținere etc). 
  4. Expunere intenționată- timpul petrecut în aer liber cu scopul deliberat de a obține un bronz.

 

Prevenția secundară implică descoperirea cancerului de piele în stadii incipiente astfel încât acesta să poată fi tratat cu succes. Aceasta include autoexaminarea regulată, a-ți cunoaște factorii de risc și vizitele regulate la medicul dermatolog pentru consult.